implicare civică

Mă bucur că m-am implicat pentru o cauză

Duminică am fost la evenimentul caritabil organizat de Asociația Anisia în Poiana Corbului. M-am implicat pentru Mihai, m-am implicat pentru o cauză. Evenimentul a fost bine organizat, fondurile adunate au fost însă sub ținta de 2700 de Euro pe care organizatorii și-au propus-o.

Mihai, în ciuda imobilității, este o persoană activă. Asociația Anisia dorește să-i ofere lui Mihai un scaun rulant ușor și robust, mult mai potrivit cu nevoile unei persoane active.

Cred în implicarea comunității și cred că avem resursele interioare să ne ajutăm semenii.

Hai să îi cumpărăm un scaun lui Mihai!

Contul în care poți dona pentru Mihai este: Asociația Anisia, RO25BRDE060SV42865060600, la mențiuni se trece ,, Pentru scaunul lui Mihai”

Mihai este o persoană activă. Are nevoie de un scaun rulant ușor și robust.

Fără categorie

Ne vedem în Poiana Corbului

Încurajez și susțin evenimentul social Cupa Anisia DA, organizat pentru strângerea de fonduri privind o cauză umanitară.

În acest sens, voi sprijini cauza de ajutorare a lui Mihai D.F. cu donații și prezența la eveniment. Îmi doresc ca prezența mea să fie un exemplu care să impulsioneze participarea și donațiile pentru atingerea sumei de 2700 Euro pe care Asociația Anisia și-a propus-o.

Presă

La mulți ani, România!

Ziua națională a României, este mereu un prilej luminos de a readuce în fața contemporanilor, oameni, fapte și evenimente, care au făcut cu putință reușita măreață a evenimentului de la 1 decembrie 1918.

Din perspectivă istorică data de 1 decembrie, este reperul simbolic și convențional al unirii tuturor românilor, procesualitatea Unirii fiind una complexă și extinsă pe tot parcursului anului 1918. Odată cu Unirea Transilvaniei, se finalizează întreg procesul de formare a statului național român modern, proces început cu data de 27 martie/9 aprilie 1918 prin unirea Basarabiei, continuând cu Bucovina la 15/28 noiembrie 1918 și finalizându-se cu momentul festiv plin de glorie și mare emoție națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.

Prin toate aceste, fapte și acte ale românilor de pe tot cuprinsul țării, se demonstrează că actul de la 1 decembrie, a marcat finalul unui proces, anume desăvârșirea unității statale a românilor.

Nouă în prag de mare sărbătoare naționale, ne rămâne să cinstim, faptele de eroism ale înaintașilor noștri și să le spunem românilor de pretutindeni La mulți români, la mulți ani România!